Vinul Merlot: Ghid complet pentru incepatori

Merlot este un soi de struguri foarte versatil care se foloseste pentru a da viata unor vinuri de inalta calitate. Acestea sunt, de regula, corpolente, intense si sunt ideale pentru impatimitii vinurilor albe care isi doresc sa faca tranzitia catre cele rosii. Strugurii sunt cultivati in toata lumea, la diferite tipuri de clima si sol, insa tind sa prefere mediul mai racoros.

Merlot reprezinta al treilea cel mai plantat soi de struguri din lume, Franta fiind cel mai important producator, urmat de Statele Unite, Italia, Chile, Australia si Noua Zeelanda. Fiecare dintre aceste regiuni produce vinuri cu caracteristici unice. Vinurile de Merlot prezinta, in general, un nivel scazut de aciditate si taninuri, in comparatie cu alte vinuri rosii. Aduce aminte cu notele sale de fructele negre, ciocolata si de condimente picante.

Gustul vinului variaza in functie de regiunea in care sunt cultivati strugurii. De exemplu, cei din zonele cu climat racoros precum nordul Italiei, Franta sau Chile sunt mai pamantoase si au un final plin de savoare. Vinurile produse in zonele cu climat cald precum California, Australia sau Argentina sunt mai corpolente, cu o concentratie mai mare de taninuri si cu note intense de fructe.

Un vin Merlot produs in regiunea Bordeaux din Franta se obtine, de regula, din struguri culesi devreme. Are un nivel ridicat de aciditate, este corpolent si prezinta o concentratie moderata de alcool. Pot fi partenerul perfect pentru numeroase mancaruri, astfel ca nu vei avea griji atunci cand trebuie sa prepari masa sau sa o comanzi la restaurantul preferat.

Italia este renumita pentru calitatea vinurilor pe care le produce, in special Merlot. Strugurii se cultiva cu preponderenta in regiunile Toscana si Friuli-Venezia. Vinurile sunt fructate, cu note picante, un nivel ridicat de aciditate si pot fi servite alaturi de nenumarate preparate.

California este cel mai mare producator american de vin Merlot, fiind intalnit in special in zonele Sonoma, Napa sau Monterey. Vinurile sunt, de regula, fructate, cu note stejar si vanilie.

Cine isi doreste un vin Merlot produs in Romania, atunci se poate orienta catre cele din portofoliul Cramei Budureasca. Un bun exemplu in acest sens este Merlot din gama Budureasca Premium. Soiul de struguri Merlot s-a adaptat foarte bine la conditiile intalnite in zona Dealu Mare, astfel ca in fiecare an duce la obtinerea unor vinuri de inalta calitate. Atat pamantul, cat si butucul si baricul sunt de soi bun, iar fiecare dintre acestea se oglindesc ulterior in vin. Bautura este plina de culoare si savoare, fiind bine echilibrata, iar pentru desavarsirea buchetului aromatic s-a dispus invechirea sa pentru circa sase luni in butoaie de stejar romanesc.

Ne intampina in pahar un vin de culoare rosu rubiniu intens, cu nuante purpurii. Este dens, suav si cucereste cu aromele de fructe de padure, iar gustul ne duce cu gandul la ciresele negre si mure. Acestea sunt completate de senzatiile de baric, care evidentiaza taninurile moi si catifelate, ducand spre un final lung. Datorita faptului ca acesta este un vin rosu cu o concentratie scazuta de taninuri, poate fi servit alaturi de diferite preparate usoare din carne sau paste. Fie ca alegi sa servesti masa la restaurant sau sa gatesti acasa, vei avea parte de flexibilitate maxima atunci cand alegi sa consumi acest vin. Totusi, pentru ca toate calitatile sale sa fie evidentiate, se recomanda servirea sa la o temperatura intre 15 si 17 grade.

Acceseaza magazinul online al Cramei Budureasca pentru ca aici ai toate sansele sa gasesti noul tau vin preferat. Vei fi intampinat de o gama foarte variata, care sa acopere gusturile fiecaruia.

Asemanatoare